Robbie Williams vrea să renunțe la muzică. Ce „loc de muncă adevărat” și-a ales

Robbie Williams vrea să renunțe la muzică. Ce loc de muncă adevărat și-a ales
Publicat: 09/12/2014, 16:13

Artistul, în vârstă de 40 de ani, care are doi copii cu soția sa, Ayda Field – Theodora, în vârstă de doi ani, și Charlton, în vârstă de șase săptămâni -, spune că va renunța la cariera sa din muzica pop în favoarea „unui loc de muncă adevărat”, deoarece s-a plictisit de profesia de cântăreț, pe care o practică de aproape 25 de ani.

„Ca să fiu sincer, am cam început să mă plictisesc de acest statut de star pop și star rock. Am fost foarte, foarte norocos. Am avut o carieră uluitoare, dar vreau să fac ceva diferit”, a spus Robbie Williams.

Artistul britanic și-a lansat cel de-al șaptelea album de studio, „Under the Radar Volume 1”, săptămâna trecută, în aceeași perioadă în care fostul său grup Take Take a debutat pe primul loc în topul britanic cu albumul „III”. Noul material discografic al cântărețului Robbie Williams nu a fost eligibil pentru topul britanic, deoarece a fost lansat prin intermediul site-ului său.

Deși acest album s-a vândut, potrivit primelor estimări, în 140.000 de copii într-o singură săptămână, starul britanic spune că ar dori să se mute în Germania pentru noul său loc de muncă, deoarece nu crede că profesia de muzician ar fi una potrivită pentru un tată de familie.

Într-un mesaj video publicat pe canalul său oficial de pe YouTube, cântărețul a spus: „Germania, te iubesc! Întotdeauna te-am iubit și te voi iubi mereu. Vreau să fac ceva diferit acum, ceva care implică traiul alături de tine și în interiorul tău. Pentru prima dată în viața mea îmi doresc un loc de muncă, un loc de muncă adevărat. Acum sunt tată și simt că a venit momentul să am un astfel de loc de muncă”.

Artistul spune de asemenea că, atunci când a analizat perspectivele sale profesionale, s-a gândit și la posibilitatea de a deveni jucător profesionist de fotbal, dar a decis în cele din urmă că munca alături de mașini ar fi cea mai bună pentru el, îndemnându-i cu această ocazie pe mecanicii din Germania să nu ezite să îl contacteze pentru a-i oferi o colaborare.

„M-am gândit la opțiunile mele profesionale și mi-am zis că aș putea să fiu jucător profesionist de fotbal în Germania, dar apoi mi-am dat seama că sunt prea bătrân pentru așa ceva. Apoi mi-am amintit că Germania fabrică mașini uimitoare. Dați-mi un telefon!”, a spus Robbie Williams.

Robbie Williams, care a împlinit 40 de ani pe 13 februarie, s-a bucurat de un succes uriaș după ce a părăsit grupul Take That, lansând o serie de albume și de single-uri precum „Angels” și „Millennium” și semnând un contract cu casa EMI în 2002, în valoare de mai multe zeci de milioane de dolari. Însă, în momentul în care albumul său „Rudebox” a fost lansat în 2006 – urmat de „Reality Killed the Video Star” în 2009 -, Robbie Williams era considerat o prezență tot mai ștearsă în peisajul muzicii pop britanice și eșuase în încercarea sa de a se impune pe piața muzicală americană.

În 2010, Robbie Williams s-a reunit cu foștii lui colegi din grupul Take That, alături de care a înregistrat albumul de mare succes „Progress”, promovat printr-un turneu extrem de profitabil în 2011. Cântărețul spune că această experiență l-a ajutat să își recapete încrederea în propriile forțe, convingându-l de faptul că încă mai poate să aibă succes susținând concerte pe stadioane mari, în calitate de artist solo.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Cine este principalul suspect în cazul morţii copilei de opt ani din Botoşani. Bărbatul a...
VIDEO Imagini dramatice cu prinderea suspectului care ar fi ucis-o pe fetița de 8 ani...
A fost prins suspectul în cazul uciderii Mariei, fetița din Botoșani găsită moartă într-o lizieră...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
Lege pentru șoferii din România. PROPRIETARII de mașini trebuie să se prezinte la RAR
Adrian Năstase îl îngroapă pe Coldea. A spus tot
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
VIDEO Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Luna Phobos a lui Marte nu este ceea ce pare, sugerează fotografii nepublicate până acum
×